fotograf botez madrid

Ceea ce simte o mamă pentru copilul ei este mai presus de orice trăire. Încă din primele momente, de când percepe o nouă viață în pântecele ei, mama devine o femeie desăvârșită, o femeie frumoasă, voluptuoasă și radioasă.

Și unde mai pui dacă acest miracol coincide cu momentul oficializării căsătoriei, al nunții? O femeie însărcinată și o mireasă! Ambele constituie imaginea frumuseții supreme pe această lume.O viitoare mamă capătă o frumusețe specială tocmai prin faptul că este dădătoare de viață, iar o mireasă este întotdeauna frumoasă. Dar o mireasă însărcinată este de două ori mai frumoasă, pentru că trăiește o dublă minune: mamă și mireasă în același timp, emoțiile fiind de două ori mai mari.Din fericire, societatea a evoluat și în această privință, încât miresele însărcinate nu mai sunt privite astăzi cu ochi critici, nu mai sunt supuse prejudecăților și superstițiilor de tot felul. Marea grijă rămâne copilașul din burtica ei, care trece odată cu ea prin bucuria și solicitarea evenimentului. Legătura dintre mamă și copil se intensifică în astfel de momente la maximum. Potrivit psihologilor, mama capătă și îi transmite în același timp fătului sentimentul de siguranță, de împlinire, de ocrotire, de dragoste adevărată pe care ea le primește de la soțul său cumulându-le simultan cu ale ei. Astfel, copilul încă nenăscut primește prin mamă toată afecțiunea ambilor părinți.

În aceste clipe, mama deja se gândește la puiul ei ca la cea mai de preț comoară, știe încă de pe acum că el va fi prima și ultima sa grijă, că ea va fi singura care va ști întotdeauna când copilul ei va avea nevoie de o mângâiere sau de o încurajare, ea va simți fără să vadă când lui îi va fi rău și își va da seama mereu, dintr-o singură privire, de ceea ce se întâmplă cu el.

Iubirea unei mame față de copii trebuie să fie totală, necondiționată. Spiritul de sacrificiu este esența dragostei materne. Viața mamei a fost dintotdeauna grea, ea a trebuit să se pună mereu pe ultimul loc, să muncească din zori și până seara, să stea de veghe lângă copilul său, ignorând epuizarea fizică și psihică, să râdă cu el și să plângă cu el. De toate aceste lucruri o femeie devine conștientă încă din prima clipă de când află că în interiorul ei trăiește un suflet. Dacă se întâmplă ca această veste să o ia pe nepregătite, înainte de nuntă, ei, bine, ziua nunții va avea, pe lângă celelalte semnificații, și menirea de a-i reda liniștea, astfel încât ea să fie aptă să-i ofere bebelușului toată atenția necesară. Dragostea pentru soțul ei va trebui însă să fie la fel de importantă ca și cea pentru copil, pentru că se creează o relație de interdependență. O bună relație cu soțul, bunăstarea și fericirea cuplului vor asigura copilului o dezvoltare armonioasă a personalității și un viitor strălucit viitorului adult. Se unesc acum nu două, ci trei destine deodată.

Rolul esențial îi revine însă mamei, care, chiar dacă se întâmplă să greșească în alegerea partenerului de viață, ea trebuie să rămână înțeleaptă, să-i sădească zi de zi zâmbete în suflet și să-și ascundă nefericirea de dragul lui. Aprecierea și bucuria din ochii copilului ar trebui să înlocuiască orice în sufletul unei mame. Pentru că nu copilul, ci mama este o părticică din sufletul copilului ei. Ea trăiește prin el, odată cu el, dependent de el. Orice iubire trece până la urmă pe lumea asta, în afară de una singură, neînlocuibilă…

Call Now ButtonSUNA ACUM!